Dialog

I
- Hai sӑ vorbim...

- Te rog!

- De cȃnd ne ṣtim?

- Dragul meu drog,

Trecut-a doar prea mult.

De cȃnd stau ṣi te-ascult.

Azi despre ce vorbim?

Azi pe cine iubim?

- Azi vreau sӑ iubesc cerul

Cӑci face efemerul

Sӑ parӑ cӑlduros,

Drӑguṭ, sau chiar frumos.

- Pӑi ṣi de ce crezi asta?

Hai, spune, ȋmi explicӑ!

- Azi ȋl priveam aṣa

Ṣi pӑrea c-o sӑ-mi zicӑ

De cȃṭi l-au privit

Ṣi nu l-au ȋnṭeles.

Ṣi m-am ȋndrӑgostit,

Chiar de nu are sens.

Ṣi mӑ uitam la el,

El se uita la mine,

Ṣi mӑ vedeam ȋn el,

Ṣi-era parte din mine.

- Deci te iubeṣti pe tine?

- Asta-ar crede oricine.

Dar ṭie-o sӑ-ṭi explic,

Doar stai aṣa un pic

Cӑ nu gӑsesc cuvinte,

Am doar idei ȋn minte

Ṣi nu pot sӑ exprim

Fӑrӑ sӑ ȋmi reprim

Ce simt cu-adevӑrat.

Dar m-adun de ȋndat'...

- Bine, eu te aṣtept

Ṣi ca sӑ ȋṭi spun drept

M-ai fӑcut curios;

Iar spui ceva pompos?

II

- Ia taci ṣi mӑ ascultӑ,

Nu-s o persoanӑ cultӑ,

Cuvintele nu mi-s mari,

Nu-mi mai face ocӑri.

Bun. Ȋncep prin a spune

Cӑ stam ṣi mӑ gȃndeam

La rele ṣi la bune

Ṣi parcӑ ȋmi doream

Sӑ nu mai ṣtiu niciuna

Ṣi m-am uitat la cer.

Eram ȋn parc, pe bancӑ

Ṣi poate sau chiar parcӑ

Voiam ceva mai mult.

Voiam totul sӑ uit.

Ṣi-am ȋnceput sӑ mӑ uit

La marea de deasupra,

La frumuseṭea sa,

La inutilitatea mea

Ṣi parcӑ aṣ fi plȃns.

Ṣi parc-aṣ fi apus

Ca sӑ mӑ contopesc

Cu cel ce ȋl iubesc.

Cӑci, da, mӑ-ndrӑgostisem

Cum vreodat' nu mai iubisem

De el, imens albastrul,

De cerul cel mӑiastru.

Iubeam totul la el,

Totul ce ȋl deṭine,

Aur, argint, oṭel

Ṣi tot ce-n minte-ṭi vine!

Trecutul ṣi prezentul

Ṣi chiar ṣi viitorul,

El, niciodatӑ decadentul,

Ṣtie tot adevӑrul!

Ṣi m-am ȋndrӑgostit

Cȃt pentru-o omenire

Ṣi atunci am simṭit

C-am trӑit ȋn neṣtire.

- Acum ce vrei sӑ spui?

Doar vorbe ȋmi expui...

Ȋmi place sӑ te-ascult,

Dar explicӑ mai mult,

Unde vrei sӑ ajungi?

Te rog sӑ nu te plȃngi

Cӑ eṣti neȋnṭeles,

Dar nu-mi dai de ales

Cӑci nu am ȋnṭeles

Ce vrei sӑ spui...?

- Bine, o sӑ ȋncerc

Mai bine sӑ aleg

Cuvintele-astea goale,

Sӑ ȋṭi spun ce mӑ doare.

Mӑ doare cӑ nu pot,

Nu pot sӑ fiu mai mult,

Nicicȃnd nu am putut.

Mӑ doare toatӑ lumea,

Mӑ doare felul lor

Cӑ nu vӑd niciodatӑ

Cӑ nu e importantӑ

Existenṭa limitatӑ,

A noastrӑ, a tuturor.

Atȃt de rӑu mӑ doare

Cӑ nu suntem ȋn stare

Sӑ ne vedem cum suntem,

Cӑ ne dӑm importanṭi.

Cӑ poate niciodatӑ

Nu o s-acumulӑm

Atȃta cunoṣtinṭӑ,

Cȃt ȋn pene sӑ ne-umflӑm.

Se cred toṭi importanṭi,

Se vӑd prea-mari figuri,

Dar nu sunt decȃt umbre.

Suntem atȃt de mici,

Chiar cȃt niṣte furnici

Ṣi credem cӑ ṣtim tot,

Eu jur cӑ nu mai pot!

Nu pot sӑ-i mai suport

Ṣi felul lor netot,

Nu pot sӑ-i mai iubesc

Cȃnd ȋi vӑd cӑ nu cresc!

Se tot ridicӑ-n slӑvi

Ṣi-ṣi dau nume fӑloase,

Iar cerul ne priveṣte

Ṣi nu ne pedepseṣte.

Eu de-aia ȋl iubesc

Ṣi nu pot sӑ m-opresc

Deloc a mӑ gȃndi

La frumuseṭea lumii

Pe care-o ṣtie bine

Cӑci o deṭine-n sine.

Cerul nu se fӑleṣte

Cu ceea ce cunoaṣte

Ṣi nu ne pӑrӑseṣte

Oricȃt de rӑu am face.

- Da, ȋnṭeleg acum

Ce ai vrut sӑ ȋmi zici

Ṣi trebuie sӑ spun

Cӑ nu sunt vorbe mici.

Poate-s idei absurde,

Mereu spui vorbe multe,

Dar dupӑ ce mi-ai zis,

Parcӑ mi s-a aprins

Ṣi mie sufletul

Ṣi parcӑ iubesc cerul!

Ṣ-astept cu nerӑbdare

Povestea urmӑtoare,

Aṣtept sӑ-mi ȋmpӑrtӑṣeṣti

Cȃnd te mai ȋndrӑgosteṣti...