Eu te calcam in picioare
Si tu scrasneai din rasputeri,
Tu incercai sa spui ca doare,
Mie prezenta-ti imi provoca placeri
Trupesti, nebanuite, nebunesti,
Placeri inocente, ludice, nepamantesti.
Erai asa firava, delicata,
Ma dezbracai de mine, dezarmanta,
Iar eu iti furam puritatea toata,
Durerea ta mi-era fericire constanta.
Cand sa te-mbratisez, m-ai pedepsit,
In pielea-mi rusinata te-ai pitit.
Atunci, copil ascuns, am vrut sa pier,
Dar tu te-ai indurat si m-ai iertat,
M-ai purtat pentru o clipa intr-un etern efemer,
Si sa port cerul pe umeri m-ai invatat.
Apoi, din nou pe nepregatite-ai disparut
Dar mi-ai spus ca doar luam jocul de la-nceput...
miercuri, 18 decembrie 2013
luni, 28 octombrie 2013
Sӑ ṣtii cӑ te-am iubit.
M-ai rugat sӑ scriu o poezie pentru tine…
Mi-e foarte greu.
Am aruncat deja un caiet ȋntreg la gunoi,
Sub formӑ de hȃrtii mototolite.
Sӑ te descriu e ca ṣi cum aṣ rupe ce e mai bun din mine,
Ṣi nu vreau sӑ parӑ un cliṣeu,
Dar simt c-aṣ arunca cu noroi
Ȋn amintiri mult prea iubite.
Sӑ-mi dezvelesc sufletul,
Al cӑrui nucleu ai fost tu,
Sӑ ȋl prezint aṣa cu cuvinte,
Crede-mӑ, mi-e mult prea greu!
E exact ca o ceapӑ
Ṣi cu cȃt decojesc,
Cu atȃt plȃng mai mult;
Ṣi cu cȃt decojesc,
Cu-atȃt simt cӑ distrug.
Nu pot decȃt sӑ spun cȃt te-am iubit de mult,
Chiar dacӑ n-am dansat
Ṣi tu n-ai fost adult,
Chiar dacӑ te-am urȃt
Ȋn unele momente.
Chiar dacӑ n-a fost bine
Mereu cȃnd aṣ fi vrut,
Chiar dacӑ m-ai rӑnit
Ṣi m-ai dezamӑgit
De-atȃt de multe ori…
Totuṣi, ai fost mereu,
De cȃnd te-am cunoscut,
Acea persoanӑ dragӑ
La care mӑ gȃndeam
Orice mi se-ntȃmpla,
Acea persoanӑ dragӑ
Care mӑ sfӑtuia.
Cu tine am crescut
Ȋntr-un timp foarte scurt,
Tu m-ai fӑcut femeie,
Tu m-ai fӑcut zeițӑ,
Dar ṣi supusa ta.
Mi-ai fost boalӑ ṣi leac,
Ṣi nu sunt doar cuvinte
Care sӑ sune bine.
Mi-ai fost afrodisiac
Ṣi tot timpul cu tine
A fost cel mai intens;
Cu tine am trӑit!
Sӑ ṣtii cӑ te-am iubit
Ca orice fatӑ proastӑ
Care ȋṣi aṣteaptӑ
Prințul pe cal alb
Ṣi-‘ndatӑ i se-oferӑ
Cu tot ce-are mai bun.
Sӑ ṣtii cӑ te-am iubit
Ṣi te visam alӑturi,
Doi bӑtrȃnei frumoṣi,
Cu pielea ȋncrețitӑ,
Cu trupuri micṣorate,
Dar ochi foarte vioi
Ṣi plini, plini de iubire,
Mergȃnd ȋncet, de mȃnӑ,
Spre marea despӑrțire…
duminică, 1 septembrie 2013
Acea zi de toamnӑ
Dorințe prespӑlate.
Reutilizate.
Cȃndva uitate.
Reluate.
Amintire.
Lӑsatӑ ȋn neṣtire.
'Ce mai faci?
Sӑ nu taci!'
Toamnӑ.
Dragӑ doamnӑ,
Vӑd cӑ reȋnvii,
Ȋn loc sӑ dai uitӑrii;
Ȋn loc sӑ faci culcuṣ,
Tu ne trezeṣti acuṣ'!
De ce mӑ-ntorc acum?
E oare acelaṣi drum?
De ce cȃnd nu-mi doresc
Dorințe se-mplinesc?
O, dor,
Aṣ vrea sӑ te omor!
E soare, e frumos,
Dar e nesӑnӑtos,
Ȋn loc de fericire,
Doar fricӑ ṣi uimire!
Nu vreau iar sӑ zȃmbesc,
N-aṣ vrea sӑ mӑ trezesc,
Speranța mea latentӑ
A-luat acum o tentӑ
De demon secӑtor,
Furtuni urlȃnd ȋn cor!
Ṣi-n acea zi de toamnӑ
Nu mai ṣtiam ce-nseamnӑ
Cum e pe timp de zi
Sӑ mai poți a iubi.
Ṣi-n acea zi de toamnӑ
Nu mai ṣtiam ce-nseamnӑ...
joi, 25 iulie 2013
Scara
Versiunea 1:
Era varӑ
Ṣi gӑsisem o scarӑ.
Era ȋnaltӑ,
Sub ea un fel de baltӑ
Foarte adȃncӑ.
Cineva dintr-o speluncӑ
Mi-a spus cӑ nu am nicio ṣansӑ;
Nu puteam sӑ-mi dau seama
Dacӑ era bӑrbat sau femeie.
Ȋncerca sӑ-mi insufle teama
Cӑci nu putea vedea o scȃnteie.
Dar eu o simțeam
Ṣi-aveam de gȃnd s-o urmez,
S-o eliberez
Ṣi sӑ demonstrez
Ce era de demonstrat.
Inițial am ȋncercat
Sӑ ȋncep prin urcat
Treaptӑ cu treaptӑ.
Dar era o luptӑ nedreaptӑ:
Nu puteam urca cu tocuri,
Mi se vedea fundul pe alocuri
Ṣi cei care priveau
Ṣuṣoteau ṣi rȃdeau.
Ȋn plus
Cineva de sus
Miṣca scara
Ȋncercȃnd sӑ mӑ dӑrȃme
Pȃnӑ cȃnd a reuṣit
Ṣi ȋn baltӑ m-am pierdut.
Nu-mi amintesc prea multe de acolo,
Am crezut cӑ ajunsesem dincolo,
M-am luptat sӑ respir,
M-am zbӑtut ore-n ṣir
Ṣi apoi am ȋnțeles.
Era bine sӑ fiu cȃt mai jos,
Era bine sӑ mӑ transform,
Sӑ mӑ umplu de un gol enorm,
Sӑ devin un peṣte pe uscat.
Dupӑ ani am scӑpat,
Dupӑ ce am meditat.
Era din nou varӑ,
Mӑ aflam sub aceeaṣi scarӑ,
Ei ȋṣi aminteau de mine.
Eu uitasem de ei.
Acum conta doar scara
Ṣi contam ṣi eu.
Eram persoana din speluncӑ,
Eram o ieruncӑ,
Eram ṣi gӑinӑ
Ṣi cocoṣ.
Am ȋnceput iar sӑ urc,
Tot treaptӑ cu treaptӑ,
Lupta era tot nedreaptӑ.
M-am dezbrӑcat de tot
Ȋn semn de boicot
(Contra boicotului lor)
Ṣi am tot urcat
Pȃnӑ iar m-au dӑrȃmat.
Apa deja mӑ cunoṣtea,
Mӑ primise ȋn ea
Ṣi chiar mӑ ajuta
Sӑ mӑ transform de tot.
Ȋmi crescuse un bot
Ascuțit,
Ȋmplinit,
Seducӑtor,
Manipulator.
Ṣi solzi.
Cȃțiva solzi
(Blonzi,
Ca sӑ inducӑ-n eroare).
Am asteptat sӑ fie iarnӑ,
M-am dus iar la scarӑ.
Am ȋnceput sӑ urc
Ṣi tot alunecam.
Venise primӑvara,
Mӑ aflam ȋn acelaṣi dans,
Cinci trepte-urcate-n suspans
Ṣi trei cӑzute-napoi.
Unii rȃdeau,
Alții mӑ iubeau,
Unii mӑ ignorau,
Alții doar comentau.
Unii mӑ-mpiedicau,
Dar au venit ṣi ajutoare
Ce, sincer, nu ṣtiau
Ce-ar trebui sӑ facӑ,
Ci doar ȋi atacau
Pe cei ce m-au atacau,
Ce doar ȋi criticau
Pe cei ce mӑ criticau.
Venise din nou vara,
Mӑ plictisise scara,
Dar cumva mӑ condamna
Sӑ nu pot renunța
Ṣi am stat pȃnӑ toamna.
Ṣi-atunci, prin vȃnt ṣi ploi,
Prin friguri ṣi noroi,
M-am ambiționat,
Mai mult ca niciodat’
Ṣi scara am urcat.
Ṣi-apoi am ajuns sus.
Ṣi-n loc de bucurie,
Doar am descoperit
Cӑ nu e de ajuns.
Ȋmi era dor de apӑ,
Era bine ṣi-aici,
Nu mai eram nici fatӑ,
Nici mare-ntre birlici.
Era bine ṣi rӑu,
Nu era nimic nou.
Pierdusem ṣi scȃnteia,
Nici nu gӑsisem cheia
Uṣii
dintre noi…
“Suntem
toți oameni goi,
Cu
simțuri ṣi nevoi
Ṣi,
sincer, nu conteazӑ
Cӑ
avem diferit
Un
cromozom stupid!
Unii
pot urca scara,
Dar
nu pot sӑ ȋnoate,
Sӑ
nu vӑ dea pe spate!”
Versiunea 2:
Era
varӑ
Ṣi
am dat foc la scarӑ.
(sursa foto: google)
luni, 22 iulie 2013
IubiREA
Iubirea e ȋnceputul ṣi sfȃrṣitul.
Iubirea e cea mai cӑutatӑ.
Ȋn viațӑ sau moartӑ.
Iubirea e povestea ṣi titlul
Ṣi tot ea e ṣi protagonistul.
“Dacӑ ți-ai gӑsit jumӑtatea,
Ṭine bine de ea,
Probabil nu mai existӑ alta!”
De mici ni se spune asta:
Vedem la televizor,
Ne spune orice regizor
Sau scriitor,
Auzim ȋn orice cȃntec
Sau oriunde pe net,
Auzim la radio
Sau dintr-un verset.
Iubirea e totul
Ṣi eṣti nimic fӑrӑ ea,
Iubirea nu cere nimic,
Ea vrea doar sӑ dea.
Iubirea e-un țel,
E salvarea pierduților,
E-armurӑ de oțel
Ṣi e graiul muților.
Iubirea mutӑ munții
Ṣi stȃrneṣte furtuni,
Ȋi schimbӑ rostul minții
Ṣi ne face pe toți nebuni.
Iubirea, cȃnd se-aratӑ,
Te face binecuvȃntat,
Devii pe loc un rege
Ṣi-n acelaṣi timp argat.
Iubirea face totul
Ṣi sӑ nu care cumva
Sӑ nu crezi ȋn ea
Ṣi-n atingerea-i de catifea!
Iubirea e-nceputul ṣi sfȃrṣitul.
Dar cui ȋi rӑmȃne bietul
Care nu simte-aṣa?
Se scriu poveṣti cu mia
Ṣi cȃntece mai multe
Despre acela care
Nu are alinare
Fiindc-a fost rӑnit,
Iubit ṣi pӑrӑsit.
Dar cel ce pӑrӑṣeste
Doar fiindcӑ ȋndrӑzneṣte
Sӑ simtӑ cȃnd nu mai simte
Ṣi s-o spunӑ cu cuvinte,
S-o strige clar ṣi tare
Cȃnd dragostea ȋi moare,
Pe el cui i-l lӑsӑm?
Ȋn cȃntul cui ȋl dӑm?
Pe foaia cui apare?
Durerea lui nu doare?
De el nu spune nimeni
Cӑ a fost un erou,
C-a preferat plecarea
Ȋn locul unui ecou
A ce a fost cȃndva.
Dar nu, el nu conteazӑ,
Nimic nu ȋl salveazӑ
De gura lumii-ntregi.
El este un proscris,
Un om de nedescris,
“Dumnezeu sӑ-i dea nӑpastӑ!”
E un drac ȋn lumea noastrӑ!
Iubirea nu e-nceputul
Ṣi nu e nici sfȃrṣit.
Iubirea-i o poveste
Frumoasӑ de-adormit.
Iubirea ține-o vreme
Ṣi te simți fericit.
Dar cȃnd sfȃrṣitul vine,
Nu mai fi ipocrit
Ṣi mergi pe drumul tӑu
Chiar de ȋți pare rӑu!
Chiar de ȋți este fricӑ!
Iubirea nu existӑ!
Nici sufletul pereche,
E o baladӑ veche
Cȃntatӑ foarte prost
Ṣi scrisӑ tare-anost.
Tu cautӑ fericirea
Ṣi cautӑ-te pe tine!
Te vei gӑsi ȋn mine,
Ȋn el, ȋn ea, ȋn ei,
Chiar de rӑmȃi holtei!
Iubirea e abstractӑ,
N-are reguli anume,
Nu e precum se spune,
Fiindcӑ ea se refractӑ
Ṣi are multe chipuri,
Culori de pӑr sau ochi…
Te rog sӑ nu fi laṣ,
Sӑ nu stai doar de milӑ,
De teamӑ sau de silӑ
Sӑ ȋncepi un drum nou!
Sӑ-ți cauți fericirea,
Ea e mai importantӑ!
E-nceputul ṣi sfȃrṣitul
Ṣi salveazӑ ṣi rӑnitul
Ṣi salveazӑ ṣi bietul…
duminică, 21 iulie 2013
Drama unui suflet
Mӑ crezi o vȃnzӑtoare de plӑceri,
Par doar un trup pe care sӑ-l atingi,
Ȋți dau ṣi-apoi tu tot mai mult ȋmi ceri,
Sunt elixirul fericirii din mult-doritele seringi...
Te uiți la mine ṣi ȋmi spui cӑ sunt frumoasӑ.
Nu ȋnțelegi de ce-mi dezmiardӑ chipul lacrimi de gheațӑ,
Nu-nțelegi c-aṣ vrea sӑ plec, dar nu ṣtiu unde-i acasӑ,
Cӑ fiecare compliment al tӑu ṣi mai mult mӑ-ngheațӑ!
Ambalajul e estetic, aṣa spui cȃnd priveṣti...
Eu m-am pierdut ṣi uneori ȋți dau dreptate.
Tu sunteți toți ṣi tu orb eṣti,
Cӑci nu-nțelegi cӑ sufletu-mi sӑ fie observat se zbate...
joi, 4 iulie 2013
Autodicteu
Eu nu scriu poezii din astea,
Tu nu citesti poezii de-ale mele.
Deci, ce ramane de facut?
Uite, eu incerc acum sa scriu,
Imi dau silinta.
O dau pe apa sambetei,
Tu stii sa-noti?
De nu, nu e nimic, ca nici eu.
Dar n-as vrea sa ma-nec in ape-asa straine;
De dus, oricum ma duc la fund,
Dar refuz sa pup in fund
Un capitan slinos si mancau
Doar ca sa primesc un colac de inot pentru copii.
Apele sunt mari, stiu asta prea bine
Si eu nu pot sa ma transform decat intr-un peste mic
(O sa fiu mult mai mare dupa ce mor.)
Si asta numai cand e luna plina.
In rest, incerc sa m-agat de razele soarelui
Si plutesc asa pana la suprafata,
Apoi imi pierd cunostinta si cad din nou.
Dar nu conteaza, poate nu-i asa de rau
Si cred ca daca stau indeajuns de mult or sa-mi mai creasca solzii.
In fine. De unde-am plecat si unde-am ajuns.
In apa-asta ca saramura...
Si eu-s facuta din tarana
Si tot ce scot din mine e la fel.
Mie nu-mi plac muraturile,
Nu vrei tu sa-nveti sa-noti?
Tu nu citesti poezii de-ale mele.
Deci, ce ramane de facut?
Uite, eu incerc acum sa scriu,
Imi dau silinta.
O dau pe apa sambetei,
Tu stii sa-noti?
De nu, nu e nimic, ca nici eu.
Dar n-as vrea sa ma-nec in ape-asa straine;
De dus, oricum ma duc la fund,
Dar refuz sa pup in fund
Un capitan slinos si mancau
Doar ca sa primesc un colac de inot pentru copii.
Apele sunt mari, stiu asta prea bine
Si eu nu pot sa ma transform decat intr-un peste mic
(O sa fiu mult mai mare dupa ce mor.)
Si asta numai cand e luna plina.
In rest, incerc sa m-agat de razele soarelui
Si plutesc asa pana la suprafata,
Apoi imi pierd cunostinta si cad din nou.
Dar nu conteaza, poate nu-i asa de rau
Si cred ca daca stau indeajuns de mult or sa-mi mai creasca solzii.
In fine. De unde-am plecat si unde-am ajuns.
In apa-asta ca saramura...
Si eu-s facuta din tarana
Si tot ce scot din mine e la fel.
Mie nu-mi plac muraturile,
Nu vrei tu sa-nveti sa-noti?
marți, 2 iulie 2013
Fobie
Mӑ pun ȋn pat ṣi-aṣ vrea sӑ dorm,
Au stins lumina, mi-e prea fricӑ sӑ (mai)
adorm,
Mӑ uit ȋn ȋntuneric ṣi vӑd umbre albe ce
privesc,
Sper cӑ dorm deja, cӑci vreau sӑ mӑ trezesc!
Simt ȋntunericul cum corpul mi-l frȃnge,
Tot mai mult mӑ cuprinde, mintea o stӑpȃneṣte ṣi-o
ȋnfrȃnge,
Vreau sӑ m-ascund, dar plapuma nu m-ajutӑ,
nu-mi ajunge
Ṣi tremur, sunt un copil neajutorat ce ȋn
surdinӑ plȃnge.
Sӑ tac! Sӑ nu m-audӑ!
Spiritele nopții; de lacrimi reci patul se
udӑ,
Mi-e fricӑ, dar nu pot sӑ țip, spaima mӑ face
mutӑ,
Nu miṣc, durerea e paralizantӑ, subliminalӑ ṣi
acutӑ.
Ṭin ochii strȃns ȋnchiṣi, vreau ca totul
sӑ-nceteze;
Ṣtiu cӑ dacӑ-i deschid, inima o sӑ-mi
explodeze,
Aud ṣoaptele lor, le simt prezența aproape,
Sunt demonii-ntunericului ṣi vor sӑ mӑ
ȋngroape.
Nu pot sӑ fac nimic, ȋn ȋntuneric e totul diferit,
Parcӑ ȋntreaga lume se schimbӑ la asfințit,
Patul coṣciug devine, camera e ȋn iad,
Se apropie dimineața, dar deja ȋn somnul veṣnic
cad...Sunt
Sunt dependentӑ de cocktailul cu iubire ṣi
absint,
De țigӑrile mentolate, de pasiunea cu venin,
De soare ṣi de diferențӑ. Ṣi-mi place sӑ mint,
Sӑ nu fiu niciodatӑ la fel; vӑ urӑsc ṣi vӑ
strig
Cȃnd nu-mi place de voi, dar voi n-auziți
Ṣi mӑ disprețuiți; ṣi vӑ detest tot mai aprig,
Dar voi nu ȋnțelegeți, cӑci voi nu simțiți.
Sunt o necunoscutӑ. O ființӑ neȋnsemnatӑ
Ce vrea libertate ṣi vӑ urlӑ ȋn fațӑ:
Amputați-vӑ viața, e de mult cangrenatӑ!
Mӑ credeți nebunӑ. Mӑcar nu-s o paiațӑ
Ca voi, marionete dintr-un spectacol de doi
bani.
Poate sunt un nimeni, doar un suflet pierdut
Al cӑrui timp se numӑrӑ ȋn vicii ṣi nu ȋn ani,
Dar sunt! Sunt varianta voastrӑ cea vie din
trecut...
sâmbătă, 1 iunie 2013
A(m) pierdut copilӑria
E tȃrziu. Timpul tot trece,
Nu ṣtie cum e sӑ fii distrus ṣi rece,
Se plimbӑ singurӑ, doar ea e-n lumea ei,
Copilӑ inocentӑ, aṣa departe-s negrele simṭiri ṣi idei!
Doar o copilӑ. Cu ochii minṭii parc-o vӑd,
Se plimbӑ-n rai, suflet curat, departe-i de prӑpӑd,
Iar ȋngerii-o vegheazӑ ṣi-o privesc rȃzȃnd,
Parc-o aud ṣi-acum ṣi mӑ trezesc plȃngȃnd.
E o copilӑ ṣi se bucurӑ de tot,
De flori, soare ṣi cer; eu nu mai pot...
Ea crede-n oameni, crede-n viaṭӑ, ȋn fericire,
Cӑci nu cunoaṣte rӑul ṣi nu vrea decȃt iubire.
Doar o copilӑ, aṣ vrea sӑ simt din nou ce simte ea,
Sӑ cumpӑr visele de peste tot, pe-atunci speranțӑ se vindea,
Nu urӑ, moarte, rӑutate. Ea simte, iartӑ ṣi iubeṣte,
Trӑieṣte clipa, la viitor nu se gȃndeṣte.
Ȋn oglindӑ mereu ȋi plӑcea sӑ se priveascӑ,
Imaginea ce o vedea, nu putea decȃt sӑ o iubeascӑ.
Ṣi-acum se mai priveṣte, ȋnsӑ cu ochi goi
Ṣi cu tristeṭe-n suflet, sunt eu cea care din oglindӑ o
priveṣte ȋnapoi.
joi, 30 mai 2013
Cer
Ṣi nu mai cer decȃt un cer
Ṣi nu mai cer, tu ȋncӑ ceri.
Eu nu mai sper, tu ȋncӑ speri?
Ṣi nu ṣtiu cȃnd, parcӑ ṣi ieri,
Ṣi parc-aievea sӑ fi fost,
Cȃnd tot pӑrea sӑ aibӑ rost.
Ṣi mӑ priveṣti privind ȋn gol,
Ṣi nu primesc decȃt ce cer,
Ṣi ia priveṣte-acum ce cer!
miercuri, 29 mai 2013
Esenṭe
Mӑ aṣez iar pe treptele astea ȋmbȃcsite de amintiri. Le ṣterg
puṭin ca sӑ nu mӑ murdӑresc ṣi stau. Ȋmi aprind o ṭigarӑ. Fumez. Ṣi aṣtept sӑ
vinӑ vreuna din puṭinele mele prietene. Observ privirile ȋndreptate spre mine.
Unele sunt de-o secundӑ. Altele parcӑ dureazӑ cȃt sӑ mӑ topeascӑ.
- Uite-o ṣi p-asta...Cȃt de ciudatӑ e! Ṣi-am auzit cӑ e ṣi
cam retardatӑ...
Uite-l ṣi pe el. E tipul cel mai popular din liceu. Aratӑ
bine, are bani, e foarte extrovert, amuzant...Toatӑ lumea ȋl place. Toatӑ lumea
vrea sӑ vorbeascӑ cu el. Toatӑ lumea ȋl admirӑ. E fix opusul meu...
- Salut! Ce faci?
"Pfff...scorpia scorpiilor. Ȋi place mereu sӑ ṣicaneze
lumea. Se uitӑ cu ochii ӑia semi-ȋnchiṣi la mine, ȋn semn de superioritate. Ṣi
rȃnjetul ӑla malefic... Nu ṣtiu ce-o vrea de la mine. I-aṣ spune sӑ disparӑ din
faṭa mea. Dar ṣtiu cӑ nu ar face-o..." - Salut...
- Wow! Deci e adevӑrat ce se spune!
"Ei, na! Ce ṭi-o mai fi copt ṭie mintea? Pfff...de
obicei nu gȃndesc ȋn felul ӑsta, dar fiinṭa asta chiar mӑ enerveazӑ. De obicei
rezist cu stoicism prezenṭei oamenilor pe care nu-i suport, dar de data asta
chiar nu pot. E la fel de enervantӑ ca personajul ӑla din 'The Green Mile'..nu
mai ṣtiu cum ȋl chema, dar oricum era un nenorocit care-ṣi bӑtea joc de bieṭii
deṭinuṭi. Se credea mare om ṣi de fapt nu era decȃt un rahat. Ṣi s-a culcat
pȃnӑ la urmӑ dupӑ cum ṣi-a aṣternut...Ȋn fine. Totuṣi, ce-oi vrea tu de la
mine, creaturӑ?" - Ce?
- Cӑ gȃndeṣti cam ȋncet...Dar, nah, ȋntr-adevӑr ṣi mie
mi-era greu cȃnd eram aṣa ca tine...pe la vreo 2 ani, mai exact, mi se pӑrea
ceva extraordinar sӑ imit sunetele pe care le fӑceau cei din jurul meu. Probabil
nu ȋnṭelegi la ce mӑ refer. La chestia aia numitӑ "comunicare".
Trebuie mai ȋntȃi sӑ gӑseṣti ȋn creier anumite noṭiuni care sӑ se potriveascӑ
cu ce zic ceilalṭi, apoi sӑ le exprimi. Da... Ȋmi pare rӑu cӑ am tot fӑcut miṣto
de tine, e ȋntr-adevӑr foarte greu sӑ procesezi o informaṭie ṣi sӑ rӑspunzi
repede la ea...Cred cӑ tu cu maimuṭele te ȋnṭelegi bine, nu?
"Mӑ rog...de fapt, ca sӑ poṭi procesa o informaṭie,
trebuie mai ȋntȃi sӑ o conṣtientizezi. Ȋn primii 7 ani din viaṭӑ, 'conṣtiinṭa'
ȋncepe sӑ se dezvolte ca un proces de imitare. Abia dupӑ aceea, mai mult sau
mai puṭin, ȋncepem sӑ conṣtientizӑm cu adevӑrat ce se ȋntȃmplӑ ȋn jurul nostru.
Sӑ ne conṣtientizӑm ego-ul. Sӑ rӑspundem apelȃnd la propriile noastre concepții
ṣi valori. Mai existӑ ṣi un anumit sistem percepție-conṣtiințӑ. Ȋn fine...Ce-ți
mai place sӑ vorbeṣti fӑrӑ sӑ ai habar, aṣa-i? Dacӑ ar mai trӑi Jung ṣi Freud
cred cӑ ar prefera sӑ lase viermii sӑ-i devoreze de vii decȃt sӑ te audӑ pe
tine vorbind. Dar ce rost are? De ce mi-aṣ bate capul cu tine?" - Da...
- Tina, ia vino-ncoa! Ia uite la asta...Bӑi, chiar e
retardatӑ, jur! Eu fac miṣto de ea ṣi ea se uitӑ la mine cu niṣte ochiṣori
nedumeriți de curcӑ bleagӑ abia ieṣitӑ din ou..
" 'Se spune cӑ toate animalele sunt oarbe o vreme dupӑ
ce se nasc'...De fapt, mӑ uit la tine ṣi mӑ gȃndesc cӑ mi-e foarte milӑ de ce
vӑd. Dupӑ cum ne priveṣti pe toṭi ṣi te comporṭi cu noi probabil cӑ ai crescut
ȋn umbra cuiva, simṭindu-te inferioarӑ ṣi acum ai dat-o-n extrema cealaltӑ. Aṣa
se ȋntȃmplӑ, dupӑ ce scapi de complexul de inferioritate, ȋn destul de multe
cazuri dai ȋn cel de superioritate. Dupӑ cum vorbeṣti de tare e clar cӑ simți
nevoia sӑ fii ȋn centrul atenției, cӑ vrei sӑ ieṣi ȋn evidențӑ. Prin ceea ce
vorbeṣti e clar cӑ eṣti doar un tichet rӑzuibil. Cine te vede, vine repede sӑ
te cumpere ȋn speranța cӑ va cȃṣtiga ceva. Dar dupӑ ce te-a rӑzuit, descoperӑ
mesajul: 'Mai ȋncearcӑ o datӑ.' Oi fi eu anti-socialӑ, dar decȃt cu prieteni ca
tine, mai bine aṣa!" - Haha!!!
- LOL, fatӑ! Asta chiar rȃde... Cred cӑ n-a ȋnṭeles nimic.
Bӑi, cum naiba o fi ajuns la liceu? Da' de fapt, ṣtiu. E ca prietenele ei,
maimuṭele. Cred cӑ-i pune mӑ-sa acasӑ lecṭiile de ṣcoalӑ ȋnregistrate ṣi ea
bagӑ la cap ṣi imitӑ apoi tot ce-a auzit acolo. Altfel nu-mi explic...
"Cred cӑ mӑ ridic ṣi plec. Ṭi-aṣ spune eu cȃteva acum,
cum cӑ o sӑ regreți cȃndva tot ceea ce zici, cum cӑ o sӑ descoperi ce e aia
karma negativӑ, cum cӑ ȋn Universul ӑsta orice rӑu se plӑteṣte, cum cӑ o sӑ ȋṭi
parӑ rӑu la un moment dat cӑ ṭi-ai irosit viaṭa ȋncercȃnd sӑ le-o distrugi pe-a
celorlalṭi doar fiindcӑ nu eṣti tu ȋn stare sӑ o repari pe-a ta... Ṭi-aṣ spune
multe. Dar nu-i pasӑ nimӑnui de ce spune o retardatӑ."
M-am ridicat ṣi-am plecat.
- Eṣti specialӑ! La Ṣcoala Specialӑ ṭi-e locul!
Ṣi rȃd. Toṭi rȃd. Uite-l ṣi pe el. El ȋmi zȃmbeṣte. El chiar
e de treabӑ. Nu-i de mirare cӑ toṭi ȋl plac...
- Ṣi pe tine te-a supӑrat urȃcioasa aia?
"Ce drӑguṭ. Ai vrea sӑ mӑ aperi? Sӑ-mi fii cavalerul pe
cal alb? Prinṭul din poveste? Protagonistul din filme? Ce ciudat cӑ-mi vin
toate astea ȋn minte. Sӑ ṣtii cӑ te observ mereu. Mӑ uit la tine pe coridor, de
dupӑ stȃlpul ӑla de la etajul 1, de unde ṣtiu cӑ nu sunt observatӑ de nimeni.
Uneori chiar am impresia cӑ-mi place de tine. Ṣtii tu...ȋn felul ӑla...Uite ce
drӑguṭ zȃmbeṣti! Tu nu ai aceeaṣi reacṭie, aceleaṣi gesturi ṣi aceeaṣi privire
ca ceilalṭi cȃnd aṣteaptӑ un rӑspuns ṣi eu ȋntȃrzii sӑ-l dau. Ce ciudat...Mereu
am crezut cӑ eṣti genul ӑla de tip popular american. Cӑ arӑṭi bestial, dar cӑ
nu ai nimic ȋn cap. Poate doar fiṭe. Dar nu...Tu zȃmbeṣti drӑguṭ, parcӑ m-ai ȋnṭelege.
Ȋmi imaginez cum ar fi sӑ fim ȋmpreunӑ. Sӑ creṣtem ȋmpreunӑ, sӑ ne cӑsӑtorim,
sӑ ȋntemeiem o familie, sӑ avem copii cu zȃmbetul tӑu ṣi ochii mei, cu felul
tӑu de-a fi ṣi dorinṭa mea de a ṣti cȃt mai multe...Ṣi mӑ gȃndesc ce frumos ar creṣte
ṣi ei ṣi ce nepoṭei frumoṣi am avea ṣi cum am ȋmbӑtrȃni gȃndindu-ne la ziua de
azi, ziua ȋn care mi-ai vorbit prima oarӑ ṣi eu m-am ȋndrӑgostit de tine. Ṣi
apoi unul din noi ar muri. Ṣi nu ar lua nimic cu el...Totul ar rӑmȃne ȋn urmӑ,
totul s-ar dӑrȃma sau ar ȋnflori, lumea ṣi-ar continua cursul normal. Ca ṣi cȃnd
noi nici n-am fi existat. Nimic nu s-ar opri ȋn loc nici pentru o secundӑ. Aṣa
cӑ ce rost ar avea sӑ ȋncerc sӑ te cunosc? Oricum nimic nu are sens. Nu prea ṣtiu
de ce trӑim, dar ṣtiu cӑ ȋmi ajunge propria mea viaṭӑ cӑreia ȋncerc sӑ-i dau de
cap, nu am nevoie ṣi de a ta...Aṣa cӑ ȋṭi mulṭumesc cӑ am ȋmbӑtrȃnit ȋmpreuna,
dar tot separat am plecat... Am vӑzut o viaṭӑ ȋntreagӑ ȋn chipul ӑla perfect. A
fost momentul ȋn care l-am pictat pe Dorian Gray. Ṣi apoi am ars tabloul. La o
secundӑ dupӑ ce l-am privit. Am deṭinut perfecṭiunea, astfel. Ṣi toatӑ existenṭa
ei. O secundӑ..." - O secundӑ...
Ṣi am plecat.
Da. Sunt retardatӑ. Ȋntȃrzii sӑ cred...
sâmbătă, 25 mai 2013
Albastrul...
Porți marea ṣi cerul ȋn ochii tӑi,
Au ajuns acolo pe necunoscute cӑi,
Vor sӑ se aprindӑ la asfințit,
Dar preludiul lor dureazӑ la-infinit.
Soarele ṣi luna ȋn ochii tӑi se-ntȃlnesc,
De-o viaṭӑ ȋntreagӑ, stau ṣi se privesc
Ar vrea sӑ se-atingӑ, dar nu reuṣesc,
Cӑci ziua ṣi noaptea li se ȋmpotrivesc.
Vӑd cȃmp plin cu flori ȋn privirea ta
Vӑd ploaia, vӑd vȃntul, vӑd fulgii de nea
Vӑd calm ṣi furtunӑ cum se ȋntregesc
Ṣi, viaṭa ṣi moartea, aṣa cum le doresc.
Vӑd pӑsӑri zburȃnd ṣi gingaṣe cӑprioare
Ȋn pӑdure, bȃnd apӑ din cristaline izvoare,
Sunt poveṣti ȋn culori ṣi basme cȃntate
Ȋn privirea ta, toate par a fi fermecate.
Vӑd dansul ṣi fuga ȋnaripaṭilor cai,
Ṣi escapadele ȋngerilor ȋn serile de mai;
Cȃnd privesc ȋn ochii tӑi, nimic nu mi se neagӑ,
Iar dacӑ-i am pe ei, am lumea ȋntreagӑ.
Ea.
Era ȋmbrăcată ȋntr-o rochie cusută cu aƫă de zȃmbete. I-am
spus că-mi place rochia ei, iar ea mi-a spus că ştie. Că-i stă oricui ȋn fire să-i placă un asemenea
veşmȃnt. Am rugat-o să facă o piruetă să-i pot vedea rochia mai bine fiindcă i-am spus că nu mai văzusem
niciodată aşa ceva. Ea s-a conformat şi atunci am observat firele care ȋi atȃrnau la
spate şi găurile. Am vrut s-o intreb de ce e ȋmbrăcămintea ei atȃt de
imperfectă, dar am crezut că poate o s-o jignesc şi-am tăcut. Ea mi-a văzut privirea şi-a ȋnƫeles. Aşa că mi-a
explicat. A ȋnceput prin a-mi spune că vrea să plece. Departe de toată lumea asta
dependentă de ea. A spus că vrea să plece aşa cum e acum. Cu rochia ei jerpelită, ochii senini şi fără nicio dorinƫă anume.
Mi-a spus că are rochia de mult. Că de mult arăta perfect, nu ca
acum. Nu avea niciun fir descusut, era mai lungă şi mult mai
frumoasă, după cum spunea majoritatea. Ȋn timp ce-mi povestea am putut să observ
goliciune ȋn ochii ei, ceea ce m-a mirat. Dar am tăcut şi-am
ascultat-o ȋn continuare. Mi-a spus că fiind (atȃt de) superbă rochia ei, cu toate
că lumea o complimenta mereu, putea observa un iz de invidie ȋn vocile şi gesturile
lor. Ea la ȋnceput era mȃndră. Şi de faptul că avea o rochie atȃt de frumoasă, dar şi că restul erau invidioşi. Devenise atȃt de obsedată să păstreze
rochia frumoasă ȋncȃt ajunsese ȋn punctul ȋn care nu mai avea ce să-i facă. Şi pe zi ce trecea devenea tot mai nefericită. Oamenii
tot mai invidioşi. Prietenii. Cică ei ar fi fost cei care i-au rupt rochia. Erau geloşi că de cȃnd avea
rochia, ea nu se mai ocupa de problemele lor la fel ca ȋnainte. Şi i-au
rupt-o. Eu m-am ȋntristat şi ea a văzut asta. Aşa că mi-a reamintit că s-a hotărȃt să plece. Am ȋntrebat-o unde? Mi-a răspuns că nu ştie şi că nici nu contează, dar că vrea să se
elibereze de toƫi. Eu...eu m-am speriat, nu ştiam cum s-o avertizez, cum s-o fac să ȋnţeleagă...I-am spus
că nu-şi dă seama ce decizie ia, că o să-şi sfȃşie rochia de tot. Dacă oamenii pe care ȋi cunoştea de atȃta timp au
putut să-i facă asta, cum crede că or să se comporte necunoscuƫii?! I-am spus că or să-i distrugă complet
fericirea...Eu aveam gesturi disperate ȋn ȋncercarea mea de a o trezi la realitate, dar ea
era mai calmă ca niciodată. Mă opri din vorbit. Zȃmbi. Ȋn timp ce ȋşi mȃngȃia rochia fericită. Ȋmi spuse că eu nu ȋnţeleg. Că ȋn momentul ȋn care
prietenii ei i-au sfȃşiat rochia, au eliberat-o. Rochia o sufoca. O făcuse să uite de ea,
de faptul că era cusută cu aƫe de zȃmbete şi că era a ei. Rochia devenise a celorlalƫi cu toate că ea era cea
care o purta. Ajunsese să-şi dorească s-o facă tot mai frumoasă ca ceilalƫi să o vadă. Pȃnă cȃnd n-a mai avut ce să-i facă, era deja...perfectă. Cel puƫin ȋn aparenƫă. Pentru că fix atunci
cȃnd arăta cel mai bine, rochia o strȃngea cel mai rau, o trăgea ȋn jos, nu-i
mai permitea să meargă de cȃt de ȋmpopoƫonată era. Ȋmi spuse că dacă pleacă ȋn altă parte, o să reȋnceapă să lucreze la rochie, o să ȋncerce s-o facă din nou frumoasă. M-am ȋncruntat şi m-am uitat
ciudat la ea; chiar nu ȋnvăţase nimic din ce i se ȋntȃmplase? Ea zȃmbi din nou cald şi calm. Mi-a
spus că pentru fericire trebuie să lupƫi mereu şi să ȋncerci să ȋmbunătăƫeşti ȋntotdeauna lucrurile. Mi-a spus c-a ȋnvăƫat că rochia ei
cusută cu aƫe de zȃmbete nu era doar un veşmȃnt pentru trup, pentru exterior, pentru aparenƫe. Mi-a spus
c-a ȋnvăƫat că ȋn primul rȃnd aceasta trebuie să-i ȋnvelească sufletul. I-am spus că nu ȋnƫeleg. Atunci
de ce trebuie să plece şi de ce să ȋnceapă din nou s-o ȋmpopoƫoneze cȃnd sufletul nu are nevoie de aşa ceva? Cȃnd sufletul se mulƫumeşte doar cu
simplitate şi sinceritate. Mi-a răspuns din nou că şi sufletul
se poate plictisi uneori. Şi că are nevoie de schimbare. De aceea vrea să plece şi să ȋnceapă din nou să-şi ȋnfrumuseƫeze rochia.
De data asta nu ca să o vadă restul şi s-o aprecieze şi să fie invidioşi. De data asta ca să i-o distrugă din nou. Am rămas şocată s-o aud
spunȃnd aşa ceva. N-am zis nimic, nici nu sunt sigură că am gȃndit ceva.
Ea a făcut o pauză ȋn care s-a uitat la cer, a ȋnchis ochii şi am văzut cum i-a
tremurat uşor tot trupul ȋn momentul ȋn care a ȋnchis imaginea cerului sub pleoape şi a simţit
atingerile rochiei ȋn bătaia vȃntului. Apoi i-a deschis la loc şi a privit fix ȋntr-ai mei ca şi cȃnd mi-ar
transmite şi mie ce-a văzut ea cȃt i-a ţinut pe-ai ei ȋnchişi. Mi-a spus că dacă nu era sufocată de rochie, acum n-ar fi ştiut să respire cu adevărat. Că s-a obişnuit cu
rochia şi că nu mai poate fără ea, ȋn caz că mă-ntrebam de ce n-o aruncă. (Şi chiar mă ȋntrebam asta.) Şi ȋi place să o aibă cȃt mai
frumoasă, dar ȋi e frică să nu ajungă ȋn punctul ȋn care să nu mai aibă ce să-i mai facă spre a o ȋnfrumuseƫa fără să fie iar sufocată. Aşa că pleacă. Pentru că ştie sigur că ȋn momentul ȋn care rochia ei va fi superbă, or să i-o distrugă din nou. Dacă nu i-ar
distruge-o, ar risca să ajungă ȋn punctul ȋn care să o aibă perfectă şi atȃt. Şi asta ar ȋnsemna sfȃrşitul.
Am zȃmbit şi lacrimile au ȋnceput să-mi curgă şiroaie pe
obraji. Simţeam o linişte cum nu cred că poţi simţi de prea multe ori ȋn viaţă. A văzut că ȋn sfȃrşit am ȋnţeles, aşa că mi-a dat şi mie nişte aţă de zȃmbete.
Am deschis ochii. Ea nu mai era. Aveam rochia
pe mine şi aţa de zȃmbete ȋn mȃnă. Ei erau ȋn jurul meu, fericiƫi că-mi rupseseră rochia. Mi-am şters obrajii
de lacrimi, le-am zȃmbit sincer, le-am mulƫumit şi-am hotărȃt că trebuie să plec...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)