Autodicteu

Eu nu scriu poezii din astea,
Tu nu citesti poezii de-ale mele.
Deci, ce ramane de facut?
Uite, eu incerc acum sa scriu,
Imi dau silinta.
O dau pe apa sambetei,
Tu stii sa-noti?
De nu, nu e nimic, ca nici eu.
Dar n-as vrea sa ma-nec in ape-asa straine;
De dus, oricum ma duc la fund,
Dar refuz sa pup in fund
Un capitan slinos si mancau
Doar ca sa primesc un colac de inot pentru copii.
Apele sunt mari, stiu asta prea bine
Si eu nu pot sa ma transform decat intr-un peste mic
(O sa fiu mult mai mare dupa ce mor.)
Si asta numai cand e luna plina.
In rest, incerc sa m-agat de razele soarelui
Si plutesc asa pana la suprafata,
Apoi imi pierd cunostinta si cad din nou.
Dar nu conteaza, poate nu-i asa de rau
Si cred ca daca stau indeajuns de mult or sa-mi mai creasca solzii.
In fine. De unde-am plecat si unde-am ajuns.
In apa-asta ca saramura...
Si eu-s facuta din tarana
Si tot ce scot din mine e la fel.
Mie nu-mi plac muraturile,
Nu vrei tu sa-nveti sa-noti?