Realitatea e bizarӑ

Şi dacӑ realitatea nu mai e realӑ,

Eu unde-mi înfig ancora?

Aş putea în pielea ta.

Dar nu aş putea trӑi cu durerea

Pe care ai simți-o.

Ţi-ar rӑmâne pe viaṭӑ cicatricea.

(Dar nu ne dorim toṭi asta,

Sӑ marcӑm aşa pe cineva?)

Hai sӑ vorbim despre cum vedem lumea!

Cum ne vede ea pe noi, ştim deja.

Şi ştim cum se uitӑ la rana ta,

La ancora mea,

La ora asta

Târzie din noapte

Când oraşul e stins

Şi sufletul aprins.

Se zice cӑ 3 dimineața e ora Diavolului,

Dar atunci e Raiul meu de eşti cu mine…

Haide, ține-te bine!

Iar se face realitatea ruine!

Şi dacӑ realitatea nu mai e realӑ,

De fapt tu ți-ai înfipt ancora

În pielea mea goalӑ?

Pe cine doare?

Dar, de fapt, pe cine nu?

Când ne naştem, plângem,

(Şi asta e de bine)

Iar acum uite-i cum ne învațӑ sӑ ne ascundem orice lacrimӑ,

De parcӑ ar fi o crimӑ!

Se zice cӑ 3 e numӑr magic,

Dar pânӑ la 3, ai de la 0 la 2,9;

Sigur le fac şi altora ce ne-au fӑcut nouӑ;

Ne trimit aici rupṭi în douӑ!

Şi dacӑ realitatea nu mai e realӑ

Şi e furtunӑ pe mare

Şi ancora-i pierdutӑ-n larg,

(Dinainte sӑ o fi vӑzut-o vreodatӑ)

Acum ce ne mai doare?

În fond, nici nu mai conteazӑ,

E bine cӑ te-am gӑsit!

Strânge-mӑ bine-n brațe,

Suntem toți blocați la 3 de dimineațӑ!