20+ survival kit

I'm 26. They say I'm an adult.
They say I need a job, a house, a car, a vault.
Need to get married, have my kids and all
And if I don't, they'll say I'm tryin' to stall.
They say in order to survive I need all that,
I need some fancy clothes, some shoes and bags, a hat,
They say I always should dress to impress
For that's the only path that'll lead me to success.
But now you're asking: Who the hell are they?
Well, they may sometimes be my friends,
My family or someone I met along the way,
Somebody that perhaps at 18 received a Benz,
Or someone that I never even met:
They made those commercials I see on an ultra expensive TV set,
They made an outdoor for that very fancy show
Or maybe I heard their voice loud on the radio.

I'm 26. They say I'm an adult.
But to be honest, I'm barely far from bold,
I'm still a child, living in my own world
Who doesn't give a shit about what she's been told.
I'm 26. So what? It's just a number!
I shall not let them now disturb my slumber;
I dream utopias where money doesn't matter,
Where not just everybody follows the same damn pattern!

I do love clothes, ok, that much is true,
But I would live without them pretty damn well, too!
I love perfumes and travelling a lot,
I love to go by train, my favourite's the train of thought!
I love to travel in my lover's mind,
I love to dress in memories of when he's been kind.
I love to smell of love, kisses and hugs
And have all laughters as the bestest drugs!

I'm 26. I say I'm an adult and a child,
And truth be told I am a spirit wild!

Now listen up, the best survival kit
Is not having all the material shit,
But having means to make your inner child
So happy that he'll always keep you mild!

O lipsă

Și simt o lipsă,

Dar nu ştiu ce e

Și nu ştiu de ce,

Pentru că am tot ce mi-aş putea dori.

Cred că fix asta e. 

(Ci) Din nou.

Și m-am trezit cu-atâta dor.

Din nou.

Amintirile şi sinapsele mă dor.

Din nou.

Și m-am trezit cu ochii-nchişi la viitor.

Din nou.

Și-ar trebui să nu-mi mai iau energia din trecut, (ci)

Din nou.

And everybody wants to rule the world

And everybody wants to rule the world
But I just want to rule yours,
My kingdom for a horse
To ride free and do the things that we've been told
Not to.
And, baby, this could be so much worse,
What would a queen be without a matching king?
And let me tell you just one thing:
I feel most free when I am under your control.

Cozile ne omoarӑ

Mirela se trezeşte în fiecare dimineațӑ, în timpul sӑptӑmânii, la ora 7:30. Ea locuieşte cu prietenul ei, care se trezeşte la ora 7. El se duce la baie primul, aşadar, Mirela “stӑ la coadӑ” cam 15 minute zilnic ca sӑ intre la baie şi sӑ se pregӑteascӑ pentru a pleca la muncӑ. Odatӑ ce e gata, zi de zi, ea se duce la acelaşi magazin de unde îşi ia cafeaua preferatӑ – fiind o cafea bunӑ, Mirela nu e singura care se duce acolo la ora aia, deci, în mod normal, existӑ o coadӑ de minim 5 persoane în fața ei.

Afara e înnorat şi Mirela îşi parcurge drumul obişnuit cӑtre muncӑ: mai întâi trebuie sӑ ia tramvaiul care este întotdeauna full, de cele mai multe chiar nu reuşeşte sӑ se urce în primul sau al doilea venite, ci trebuie sӑ îl aştepte pe al treilea – tramvaiul o duce pânӑ la o gurӑ de metrou. În fiecare zi, în timp ce coboarӑ scӑrile spre metrou, în fața ei se aflӑ alte 20 de persoane şi în spate încӑ pe atât…În fiecare zi!!! În fiecare zi fie i se pune piedicӑ din greşealӑ, fie e lovitӑ cu vreo geantӑ, fie primeşte vreun cot în cap, fie e împinsӑ. Mirela stӑ cuminte la coadӑ pentru a coborî scӑrile, apoi la coadӑ pentru a valida cartela de acces, apoi la coadӑ pentru a ajunge pe peron, apoi la coadӑ pentru a urca în metrou.

În fiecare dimineațӑ, de luni pânӑ vineri, la ora 8:45-8:50, Mirela se aflӑ pe un peron de metrou, aşteptând cuminte la coadӑ pentru a urca scӑrile spre ieşirea gurii de metrou. În dimineața asta, a început deja sӑ plouӑ. Eroina noastrӑ stӑ şi se uitӑ la coada de maşini de pe stradӑ şi la mulțimea de oameni din jurul ei care merge în aceeaşi direcție ca şi ea, la una din clӑdirile cu birouri. Pânӑ şi ploaia rece a ajuns sӑ o bucure. Odatӑ ajunsӑ la clӑdirea în care lucreazӑ, Mirela trebuie sӑ stea la coadӑ ca sӑ urce în lift. Odata ajunsӑ în birou, doar uneori stӑ la coadӑ ca sӑ îşi ia apӑ sau ca sӑ aibӑ loc la o masӑ sӑ mӑnânce sau ca sӑ meargӑ la baie.

***

Ploaia a încetat şi Mirela pleacӑ de la muncӑ. S-a pregӑtit deja psihic pentru ce urmeazӑ, şi-a pus cӑştile în urechi şi ar vrea sӑ se poatӑ teleporta. Fix când era total pierdutӑ în spațiu, observӑ cӑ pe clӑdirea din fața ei tocmai se punea un afiş şi îşi spune în gând: “Hmmm ceva nou ce sparge rutina, / ia sӑ îmi vadӑ şi mie retina / despre ce o fi vorba oare?” Se opreşte şi aşteaptӑ ca oamenii care puneau afişul sӑ îşi termine treaba. În fața ei apare SEMNUL pe care îl aştepta, cum cӑ nu e totul pierdut şi cӑ viața ei poate sӑ fie mai frumoasӑ: “Te-ai sӑturat sӑ stai tot timpul la cozi? La cumpӑrӑturi, sӑ îți plӑteşti facturile, practic, peste tot? Noi avem soluția! Vino sӑ îți iei City pass-ul!” Mirela nici nu a mai stat pe gânduri, nici nu a terminat de citit toate detaliile, şi-a notat adresa, a pus-o pe GPS şi a pornit direct cӑtre firma minune.

30 de minute mai târziu, Mirela ajunge pe strada unde se aflӑ firma cu pricina. Fericitӑ cӑ mai avea doar vreo 4 minute de mers pânӑ la numӑrul clӑdirii, ea respirӑ adânc, îşi corecteazӑ poziția îndreptându-şi spatele şi simte cum îi creşte inima şi pe chip îi apare un zâmbet larg. Tot înainteazӑ pânӑ la un anumit punct…Apoi se opreşte şi pur şi simplu nu se mai poate abține şi începe sӑ urle şi sӑ plângӑ, frustratӑ complet. În fața ei se afla o coadӑ de circa 50 de oameni care doreau City Pass-ul minune.

*Trei luni mai târziu*

Mirela şi iubitul ei urmau sӑ plece la o nuntӑ. Cu câteva luni în urmӑ, Mirela avusese o cӑdere nervoasӑ şi fusese internatӑ pentru o lunӑ într-un loc special de odihnӑ, dupӑ care avusese concediu medical. Nu mai ieşise din casӑ de atunci şi acum era prima oarӑ dupӑ atâta timp când se hotӑrâse sӑ iasӑ iar în lume. Se simțea liniştitӑ şi simțea cӑ în sfârşit şi-a revenit. Îşi alesese o rochie frumoasӑ, se machiase, iar iubitul ei arӑta absolut minunat la costum, aşadar urma o zi minunatӑ şi distractivӑ. Singura problemӑ a fetei era cӑ nu ştia ce sӑ îşi facӑ la pӑr, nu avusese chef sӑ meargӑ la coafor. Aşa cӑ se tot plângea iubitului ei, în glumӑ, cӑ ce viațӑ grea are ea şi cӑ nu ştie ce frizurӑ sӑ îşi facӑ. Iubitul ei zâmbea întruna la ea cu drag, fascinat de cât de drӑguț se aranjase şi, la un moment dat, îi spune pe un ton cald şi drӑgӑstos: 

“Nu vrei sӑ ți-l prinzi în coadӑ?”

Percepții

Pesimistul:

Locuiesc în chirie

Şi salariul mi-e mic…

Aşa e viața, ce altceva sӑ fie?

Optimistul:

Locuiesc în chirie

Şi salariul mi-e mic…

Aşa e viața, ce altceva sӑ fie?

Realistul:

Locuiesc în chirie

Şi salariul mi-e mic…

Aşa e viața, ce altceva sӑ fie?

Omul care avea papagal

Se nӑscuse într-o familie cu o situație foarte modestӑ. Fiind țigan tradiționalist, taicӑ-su’ nu a vrut niciodatӑ sӑ aibӑ acte, o casӑ şi un statut de orice fel. Era genul de om cu nişte principii foarte bine înrӑdӑcinate, primite de la tatӑl sӑu, care le primise de la tatӑl sӑu…şi tot aşa. Credea în loialitate, era muncitor şi avea o mândrie incredibilӑ: chit cӑ ar fi fost pe marginea prӑpastiei, nu accepta niciodatӑ ajutorul nimӑnui, în schimb se oferea mereu sӑ ajute. Asta cu oamenii care îl tratau cu respect. Pe cei care îl desconsiderau pentru cӑ era țigan sau neîngrijit sau din orice alt motiv, îi detesta pânӑ în mӑduva oaselor şi îi trata cu o rӑutate tranşantӑ – mulți se temeau de el şi îl considerau un om rӑu din aceastӑ pricinӑ. Însӑ Firicel, fiul sӑu, este eroul principal al poveştii noastre. Firicel îşi primise numele pentru cӑ se nӑscuse la doar 2 kg şi un pic – mulți crezuserӑ cӑ nu avea sӑ supraviețuiascӑ, însӑ precum firul de ghiocel ce apare dupӑ o iarnӑ grea, el rӑzbise sӑ trӑiascӑ.

Firicel a fost un copil cuminte. Atât taicӑ-su’, cât şi maicӑ-sa, cu toate cӑ erau țigani tipici, aveau un fel de a fi foarte atipic: aveau ambii un dar de a cӑuta esența şi natura fiecӑrui om pe care îl întâlneau, de a judeca foarte bine orice situație înainte de a acționa şi de a îşi dori mereu sӑ fie informați – niciunul nu ştia sӑ citeascӑ, însӑ reuşiserӑ sӑ îşi ia un televizor, sӑ fure curent de la un stâlp de pe stradӑ cu o improvizație de fire, astfel cӑ erau mereu la curent (la propriu şi la figurat) cu toate noutӑțile şi mondenitӑțile – însӑ nu cancanurile îi pasionau, ci ştirile despre evenimente din țarӑ, politica şi emisiunile culturale. Firicel preluase aceste obiceiuri de la pӑrinții sӑi şi îi plӑcea, dupӑ ce asculta diverse emisiuni, sӑ repete şi sӑ ținӑ discursuri despre ce auzea la televizor. Însӑ, dacӑ pӑrinții sӑi erau destul de inteligenți, pe Firicel nu îl ducea mintea foarte tare – punctele lui forte erau însӑ memoria şi talentul de a imita.

Vӑzându-l toatӑ ziua bunӑ ziua interpretând diferitele discursuri auzite la te miri ce emisiune, maicӑ-sa îi spunea tot timpul “Bӑ, bӑiatule, tu te-ai nӑscut cu papagal, mânca-ți-aş ochii tӑi, minunea mea! Asta ți-e menirea!”. Firicel îşi venera pӑrinții, îi iubea ca pe ochii din cap şi era mereu fascinat de inteligența şi caracterul lor. Pe maicӑ-sa o vedea ca pe o filosoafӑ în mizerie ale cӑrei cuvinte le-ar fi scris şi împӑrtӑşit cu întreaga lume, asta dacӑ ar fi ştiut sӑ scrie. Însӑ avea o plӑcere în a îi repeta cuvintele de fiecare datӑ când interacționa cu vreo țigӑncuşӑ din şatrӑ: “Fӑ, proasto, ca mama trebuie sӑ fii tu! Tu şi tot neamul tӑu şi toate femeile din lume! Mama e atât de deşteaptӑ, eu vӑd cӑ ea zice lucruri, dar de fapt vrea sӑ zicӑ altceva, tot ce zice ea are un înțeles  ascuns. Asearӑ, de exemplu, eram în cort şi m-a luat cu amețealӑ fiindcӑ se dӑdea cu ojӑ şi i-am zis *Fӑ, nebuno, da’ gata, cӑ mӑ omori aicea!* şi ea s-a uitat aşa la mine cu ochii ei mari şi negri şi ştii ce mi-a zis, fӑ?: *Bă, şi e groaznic când te mănâncă-n fund şi tocmai ce te-ai dat cu ojă. Nu-ți mai rămâne decât să-ți spui: "Na, dacă te-a mâncat în fund să te dai cu ojă!"*...fӑӑӑӑ, deci eu nu cred cӑ înțelegi! Şi dacӑ înțelegi, sӑ îmi zici şi mie, cӑ eu de multe ori nu prea înțeleg şi nici acum nu am înțeles! Da’ mama e deşteaptӑ, fӑ, şi toate muierile ar trebui sӑ fie fix ca ea, sӑ mor io!“

Firicel respecta femeile şi nu le vorbea niciodatӑ urât, apelativele ca “fӑ” sau “proasto” sau “jegoaso” fӑcând doar parte din vocabularul unanim acceptat şi folosit în şatra din care fӑcea parte – altfel, tonul folosit de el era întotdeauna unul cald şi plin de empatie, iar țigӑncuşele chicoteau şi roşeau la fiecare “împuțita dracului” care ieşea din gura lui Firicel.

Firicel era de-acuma mare. Taicӑ-su se prӑpӑdise cu un an în urmӑ, iar maicӑ-sa îşi pierduse de atunci spiritul viu şi cheful de uitat la televizor. Se închisese în ea mai mult decât o închidea Firicel pe sor’sa mai micӑ în beciul improvizat în curtea unde îşi puseserӑ cortul ultima oarӑ când se mutaserӑ şi se bucurau amândouӑ la fel de puțin de lumina soarelui – mama lui Firicel credea cӑ fiicӑ-sa fugise în lume cu un român şi cӑ şi-a întemeiat pe undeva o familie, fericitӑ -.

Maicӑ-sa era mereu tristӑ, nu prea mai mânca şi nu mai comunicau deloc…lui Firicel îi lipseau vorbele pline de dragoste ale mamei sale “Frumos eşti, fi-ți-ar rasa a dracu’, cӑ toți am fost oacheşi de tot, n-aveai cum sӑ ieşi altfel!”. Firicel devenea şi el tot mai trist pe zi ce trecea, aşa cӑ se hotӑrî cӑ e momentul sӑ plece în lume şi sӑ îşi urmeze visul: dupӑ cum îi spusese maicӑ-sa când era mic, avea papagal şi asta era menirea lui.

Trenul tocmai ce ajunsese în garӑ. Având o întârziere de peste o orӑ, toți oamenii erau frustrați şi se îmbulzeau sӑ urce mai repede, pentru cӑ înghețaserӑ pe peron (neştiind cӑ în tren era la fel de frig). Mirela se urcase şi ea, dupӑ ce îi lӑsase pe toți sӑ se îngrӑmӑdeascӑ şi îşi cӑuta simandicos şi timid locul de pe bilet. “Ah, acesta tre sӑ fie, pe bilet aşa îmi scrie!”, îşi spuse ea încet şi apoi îşi puse bagajul pe suportul de deasupra scaunului. Se aşezӑ, începu sӑ se uite pe geam şi, apoi, vӑzu în treacӑt cu coada ochiului ceva ce îi atrase atenția. Se apropia de compartimentul ei un bӑrbat la vreo 40 şi ceva de ani, cu o privire destul de goalӑ, dar atipicӑ, care striga cu convingere: “Hai de-ți vede horoscopu’, vezi dacӑ ți-e azi sorocul sӑ te loveascӑ norocul!” Era chiar Firicel. Avea o cutie cu nişte bilețele puse pe zodii şi un papagal care urma sӑ le extragӑ în funcție de client. Firicel îşi urmase visul.

Little Red Riding Hood

Little Red Riding Hood

Was a little wolf!

Oh, so sweet and innocent,

At least so she looked;

Actually, all of her time

With nasty dreams was booked,

She just wanted to have fun,

Little Sweet Red Bun!

Little Red Riding Hood,

OMG, she’s cute!

She’s a little introvert,

Always wears high-heels and skirt,

Always fancy, looking lovely,

Sipping on her glass of bubbly,

If you want her, you can’t have her (attention)

Unless you will grow a pair (of brains!)

Little Red Riding Hood,

I’m so glad I could

Spend a little time together,

Make fun even the bad weather,

Laugh a lot and then some more,

Open up our souls to the core;

Looking forward to more things to do,

Oh, you cutsie, I love you!

“Don’t feed the beast”

When you went visiting the beast

You knew that it was nothing but a beast,

You knew you should expect the least.

When you went visiting the beast,

You had your reading glasses on

And read the sign “Don’t feed the beast!”

When you went visiting the beast

You knew, you stupid little person,

You never play with a beast when it’s lonesome!

When you went visiting the beast

And lured it from its darkened shelter

Were you not expecting a crimson feast?

Why you went visiting the beast?

Had you not priorly been warned?

Why didn’t you ever listen to the world?

When you went visiting the beast,

You read the sign “Don’t feed the beast”!

Now may your soul in peace rest well

While your body emptied will continue to dwell…