Cozile ne omoarӑ

Mirela se trezeşte în fiecare dimineațӑ, în timpul sӑptӑmânii, la ora 7:30. Ea locuieşte cu prietenul ei, care se trezeşte la ora 7. El se duce la baie primul, aşadar, Mirela “stӑ la coadӑ” cam 15 minute zilnic ca sӑ intre la baie şi sӑ se pregӑteascӑ pentru a pleca la muncӑ. Odatӑ ce e gata, zi de zi, ea se duce la acelaşi magazin de unde îşi ia cafeaua preferatӑ – fiind o cafea bunӑ, Mirela nu e singura care se duce acolo la ora aia, deci, în mod normal, existӑ o coadӑ de minim 5 persoane în fața ei.

Afara e înnorat şi Mirela îşi parcurge drumul obişnuit cӑtre muncӑ: mai întâi trebuie sӑ ia tramvaiul care este întotdeauna full, de cele mai multe chiar nu reuşeşte sӑ se urce în primul sau al doilea venite, ci trebuie sӑ îl aştepte pe al treilea – tramvaiul o duce pânӑ la o gurӑ de metrou. În fiecare zi, în timp ce coboarӑ scӑrile spre metrou, în fața ei se aflӑ alte 20 de persoane şi în spate încӑ pe atât…În fiecare zi!!! În fiecare zi fie i se pune piedicӑ din greşealӑ, fie e lovitӑ cu vreo geantӑ, fie primeşte vreun cot în cap, fie e împinsӑ. Mirela stӑ cuminte la coadӑ pentru a coborî scӑrile, apoi la coadӑ pentru a valida cartela de acces, apoi la coadӑ pentru a ajunge pe peron, apoi la coadӑ pentru a urca în metrou.

În fiecare dimineațӑ, de luni pânӑ vineri, la ora 8:45-8:50, Mirela se aflӑ pe un peron de metrou, aşteptând cuminte la coadӑ pentru a urca scӑrile spre ieşirea gurii de metrou. În dimineața asta, a început deja sӑ plouӑ. Eroina noastrӑ stӑ şi se uitӑ la coada de maşini de pe stradӑ şi la mulțimea de oameni din jurul ei care merge în aceeaşi direcție ca şi ea, la una din clӑdirile cu birouri. Pânӑ şi ploaia rece a ajuns sӑ o bucure. Odatӑ ajunsӑ la clӑdirea în care lucreazӑ, Mirela trebuie sӑ stea la coadӑ ca sӑ urce în lift. Odata ajunsӑ în birou, doar uneori stӑ la coadӑ ca sӑ îşi ia apӑ sau ca sӑ aibӑ loc la o masӑ sӑ mӑnânce sau ca sӑ meargӑ la baie.

***

Ploaia a încetat şi Mirela pleacӑ de la muncӑ. S-a pregӑtit deja psihic pentru ce urmeazӑ, şi-a pus cӑştile în urechi şi ar vrea sӑ se poatӑ teleporta. Fix când era total pierdutӑ în spațiu, observӑ cӑ pe clӑdirea din fața ei tocmai se punea un afiş şi îşi spune în gând: “Hmmm ceva nou ce sparge rutina, / ia sӑ îmi vadӑ şi mie retina / despre ce o fi vorba oare?” Se opreşte şi aşteaptӑ ca oamenii care puneau afişul sӑ îşi termine treaba. În fața ei apare SEMNUL pe care îl aştepta, cum cӑ nu e totul pierdut şi cӑ viața ei poate sӑ fie mai frumoasӑ: “Te-ai sӑturat sӑ stai tot timpul la cozi? La cumpӑrӑturi, sӑ îți plӑteşti facturile, practic, peste tot? Noi avem soluția! Vino sӑ îți iei City pass-ul!” Mirela nici nu a mai stat pe gânduri, nici nu a terminat de citit toate detaliile, şi-a notat adresa, a pus-o pe GPS şi a pornit direct cӑtre firma minune.

30 de minute mai târziu, Mirela ajunge pe strada unde se aflӑ firma cu pricina. Fericitӑ cӑ mai avea doar vreo 4 minute de mers pânӑ la numӑrul clӑdirii, ea respirӑ adânc, îşi corecteazӑ poziția îndreptându-şi spatele şi simte cum îi creşte inima şi pe chip îi apare un zâmbet larg. Tot înainteazӑ pânӑ la un anumit punct…Apoi se opreşte şi pur şi simplu nu se mai poate abține şi începe sӑ urle şi sӑ plângӑ, frustratӑ complet. În fața ei se afla o coadӑ de circa 50 de oameni care doreau City Pass-ul minune.

*Trei luni mai târziu*

Mirela şi iubitul ei urmau sӑ plece la o nuntӑ. Cu câteva luni în urmӑ, Mirela avusese o cӑdere nervoasӑ şi fusese internatӑ pentru o lunӑ într-un loc special de odihnӑ, dupӑ care avusese concediu medical. Nu mai ieşise din casӑ de atunci şi acum era prima oarӑ dupӑ atâta timp când se hotӑrâse sӑ iasӑ iar în lume. Se simțea liniştitӑ şi simțea cӑ în sfârşit şi-a revenit. Îşi alesese o rochie frumoasӑ, se machiase, iar iubitul ei arӑta absolut minunat la costum, aşadar urma o zi minunatӑ şi distractivӑ. Singura problemӑ a fetei era cӑ nu ştia ce sӑ îşi facӑ la pӑr, nu avusese chef sӑ meargӑ la coafor. Aşa cӑ se tot plângea iubitului ei, în glumӑ, cӑ ce viațӑ grea are ea şi cӑ nu ştie ce frizurӑ sӑ îşi facӑ. Iubitul ei zâmbea întruna la ea cu drag, fascinat de cât de drӑguț se aranjase şi, la un moment dat, îi spune pe un ton cald şi drӑgӑstos: 

“Nu vrei sӑ ți-l prinzi în coadӑ?”