Se nӑscuse într-o familie cu o situație foarte modestӑ.
Fiind țigan tradiționalist, taicӑ-su’ nu a vrut niciodatӑ sӑ aibӑ acte, o casӑ şi
un statut de orice fel. Era genul de om cu nişte principii foarte bine înrӑdӑcinate,
primite de la tatӑl sӑu, care le primise de la tatӑl sӑu…şi tot aşa. Credea în
loialitate, era muncitor şi avea o mândrie incredibilӑ: chit cӑ ar fi fost pe
marginea prӑpastiei, nu accepta niciodatӑ ajutorul nimӑnui, în schimb se oferea
mereu sӑ ajute. Asta cu oamenii care îl tratau cu respect. Pe cei care îl
desconsiderau pentru cӑ era țigan sau neîngrijit sau din orice alt motiv, îi
detesta pânӑ în mӑduva oaselor şi îi trata cu o rӑutate tranşantӑ – mulți se
temeau de el şi îl considerau un om rӑu din aceastӑ pricinӑ. Însӑ Firicel, fiul
sӑu, este eroul principal al poveştii noastre. Firicel îşi primise numele
pentru cӑ se nӑscuse la doar 2 kg şi un pic – mulți crezuserӑ cӑ nu avea sӑ
supraviețuiascӑ, însӑ precum firul de ghiocel ce apare dupӑ o iarnӑ grea, el rӑzbise
sӑ trӑiascӑ.
Firicel a fost un copil cuminte. Atât taicӑ-su’, cât şi maicӑ-sa,
cu toate cӑ erau țigani tipici, aveau un fel de a fi foarte atipic: aveau ambii
un dar de a cӑuta esența şi natura fiecӑrui om pe care îl întâlneau, de a
judeca foarte bine orice situație înainte de a acționa şi de a îşi dori mereu sӑ
fie informați – niciunul nu ştia sӑ citeascӑ, însӑ reuşiserӑ sӑ îşi ia un
televizor, sӑ fure curent de la un stâlp de pe stradӑ cu o improvizație de
fire, astfel cӑ erau mereu la curent (la propriu şi la figurat) cu toate noutӑțile
şi mondenitӑțile – însӑ nu cancanurile îi pasionau, ci ştirile despre
evenimente din țarӑ, politica şi emisiunile culturale. Firicel preluase aceste
obiceiuri de la pӑrinții sӑi şi îi plӑcea, dupӑ ce asculta diverse emisiuni, sӑ
repete şi sӑ ținӑ discursuri despre ce auzea la televizor. Însӑ, dacӑ pӑrinții
sӑi erau destul de inteligenți, pe Firicel nu îl ducea mintea foarte tare –
punctele lui forte erau însӑ memoria şi talentul de a imita.
Vӑzându-l toatӑ ziua bunӑ ziua interpretând diferitele
discursuri auzite la te miri ce emisiune, maicӑ-sa îi spunea tot timpul “Bӑ, bӑiatule,
tu te-ai nӑscut cu papagal, mânca-ți-aş ochii tӑi, minunea mea! Asta ți-e
menirea!”. Firicel îşi venera pӑrinții, îi iubea ca pe ochii din cap şi era
mereu fascinat de inteligența şi caracterul lor. Pe maicӑ-sa o vedea ca pe o
filosoafӑ în mizerie ale cӑrei cuvinte le-ar fi scris şi împӑrtӑşit cu întreaga
lume, asta dacӑ ar fi ştiut sӑ scrie. Însӑ avea o plӑcere în a îi repeta
cuvintele de fiecare datӑ când interacționa cu vreo țigӑncuşӑ din şatrӑ: “Fӑ,
proasto, ca mama trebuie sӑ fii tu! Tu şi tot neamul tӑu şi toate femeile din
lume! Mama e atât de deşteaptӑ, eu vӑd cӑ ea zice lucruri, dar de fapt vrea sӑ zicӑ
altceva, tot ce zice ea are un înțeles ascuns. Asearӑ, de exemplu, eram în cort şi
m-a luat cu amețealӑ fiindcӑ se dӑdea cu ojӑ şi i-am zis *Fӑ, nebuno, da’ gata,
cӑ mӑ omori aicea!* şi ea s-a uitat aşa la mine cu ochii ei mari şi negri şi
ştii ce mi-a zis, fӑ?: *Bă, şi e groaznic când te mănâncă-n fund şi tocmai ce te-ai dat cu ojă.
Nu-ți mai rămâne decât să-ți spui: "Na, dacă te-a mâncat în fund să te dai
cu ojă!"*...fӑӑӑӑ, deci eu nu cred cӑ înțelegi! Şi dacӑ înțelegi, sӑ îmi
zici şi mie, cӑ eu de multe ori nu prea înțeleg şi nici acum nu am înțeles! Da’
mama e deşteaptӑ, fӑ, şi toate muierile ar trebui sӑ fie fix ca ea, sӑ mor io!“
Firicel
respecta femeile şi nu le vorbea niciodatӑ urât, apelativele ca “fӑ” sau
“proasto” sau “jegoaso” fӑcând doar parte din vocabularul unanim acceptat şi
folosit în şatra din care fӑcea parte – altfel, tonul folosit de el era întotdeauna
unul cald şi plin de empatie, iar țigӑncuşele chicoteau şi roşeau la fiecare “împuțita
dracului” care ieşea din gura lui Firicel.
Firicel era de-acuma
mare. Taicӑ-su se prӑpӑdise cu un an în urmӑ, iar maicӑ-sa îşi pierduse de
atunci spiritul viu şi cheful de uitat la televizor. Se închisese în ea mai
mult decât o închidea Firicel pe sor’sa mai micӑ în beciul improvizat în curtea
unde îşi puseserӑ cortul ultima oarӑ când se mutaserӑ şi se bucurau amândouӑ la
fel de puțin de lumina soarelui – mama lui Firicel credea cӑ fiicӑ-sa fugise în
lume cu un român şi cӑ şi-a întemeiat pe undeva o familie, fericitӑ -.
Maicӑ-sa era mereu
tristӑ, nu prea mai mânca şi nu mai comunicau deloc…lui Firicel îi lipseau
vorbele pline de dragoste ale mamei sale “Frumos eşti, fi-ți-ar rasa a dracu’,
cӑ toți am fost oacheşi de tot, n-aveai cum sӑ ieşi altfel!”. Firicel devenea şi
el tot mai trist pe zi ce trecea, aşa cӑ se hotӑrî cӑ e momentul sӑ plece în
lume şi sӑ îşi urmeze visul: dupӑ cum îi spusese maicӑ-sa când era mic, avea
papagal şi asta era menirea lui.
Trenul
tocmai ce ajunsese în garӑ. Având o întârziere de peste o orӑ, toți oamenii erau
frustrați şi se îmbulzeau sӑ urce mai repede, pentru cӑ înghețaserӑ pe peron
(neştiind cӑ în tren era la fel de frig). Mirela se urcase şi ea, dupӑ ce îi lӑsase
pe toți sӑ se îngrӑmӑdeascӑ şi îşi cӑuta simandicos şi timid locul de pe bilet.
“Ah, acesta tre sӑ fie, pe bilet aşa îmi scrie!”, îşi spuse ea încet şi apoi îşi
puse bagajul pe suportul de deasupra scaunului. Se aşezӑ, începu sӑ se uite pe
geam şi, apoi, vӑzu în treacӑt cu coada ochiului ceva ce îi atrase atenția. Se
apropia de compartimentul ei un bӑrbat la vreo 40 şi ceva de ani, cu o privire
destul de goalӑ, dar atipicӑ, care striga cu convingere: “Hai de-ți vede
horoscopu’, vezi dacӑ ți-e azi sorocul sӑ te loveascӑ norocul!” Era chiar
Firicel. Avea o cutie cu nişte bilețele puse pe zodii şi un papagal care urma sӑ
le extragӑ în funcție de client. Firicel îşi urmase visul.
