Suntem douǎ drepte.
Asta am fost şi asta vom rǎmâne.
Avem fiecare traiectoria prestabilitǎ:
Plecǎm dintr-un punct şi-ajungem într-un altul.
Suntem douǎ drepte ce s-au intersectat într-un punct,
E drept, atât de stângaci!
Tu ai plecat din punctul A şi vei ajunge în punctul B;
ştiam asta.
Eu am plecat din punctul A’ şi voi ajunge în punctul B’;
ştiam asta.
Ce nu ştiam era cǎ, la un moment dat,
Ȋn cursul lungimii mele,
Un punct al meu se va modela pe un punct al tǎu,
Tu cǎzând perpendicular pe mine.
Tu cǎzând ca o greutate şi ca o eliberare pe mine.
Ce nu ştiam era cǎ ne vom continua fiecare traiectoriile,
Lǎsând punctul de intersecţie în urmǎ,
Ȋndepǎrtându-ne tot mai mult, natural.
Ce nu ştiam era cǎ poţi rǎmâne blocat într-un punct
Cu toate cǎ definiţia ţi-e “o infinitate de puncte”.
Aş fi vrut sǎ ies din rigiditatea regulilor matematice,
Sǎ devin o linie curbǎ, sǎ pot sǎ mǎ întorc oricând
Ȋn orice punct.
Dar suntem douǎ drepte.
Asta am fost şi asta vom rǎmâne.
Suntem douǎ drepte ce s-au intersectat într-un punct,
Ȋn treacǎt, în trecut.
